

,, Ceea ce vom semăna
în sufletele copiilor,
aceea vom culege la urmă.''
Vazghen Gabrielian
În această perioadă mai mult ca oricând noi, profesorii, încercăm să identificam cele mai eficiente metode de predare și consolidare a continuturilor educaționale, cu sau fără ajutorul tehnologiei, astfel încat să asigurăm tuturor elevilor șanse egale la educație.
În acest demers de a transmite conținuturile educaționale elevilor în timp cât mai scurt și într- un mod cât mai ușor, tot mai mulți dintre noi tindem să minimalizăm importanța învățării socio-emoționale sau a unui ,,alt mod de a fi inteligent'' conform afirmatiilor lui Daniel Goleman(1995). Tot el spunea că, intru în sens foarte real, avem două minți: una care gândește și una care simte.
Învățarea socio- emoțională este procesul prin care copiii și adulții dobândesc cunoștințele, atitudinile și abilitățile necesare pentru a-și înțelege și gestiona emoțiile pentru a-și atinge obiectivele, pentru a se adapta situațiilor cotidiene și pentru a interacționa cu alte persoane într-un mod sănătos.



Promovarea SEL in scoli, mai ales in scolile virtuale, are o multime de beneficii:
Cantitatea de timp petrecută în această perioadă de elevi cu cadrele didactice în mediul online trebuie valorificată prin interacțiuni de calitate și prin crearea unor contexte favorabile pentru dezvoltarea aceste competențe.
Indiferent de dispozitivul folosit pentru comunicarea cu elevul este important să ne construim procesul instructiv educativ în jurul dezvoltării acestei competențe deoarece elevii nu s-au născut învățați să își menajeze emoțiile, să își rezolve problemele și să socializeze, iar pe unii dintre nu a avut cine să învețe...

Invațarea online poate afecta sănătatea emoțională a copiilor din mai multe motive:
Activitati distractive sau relaxante in pauzele dintre ore si dupa ore.
Cu cat copiii petrec mai mult timp in fata ecranului, cu atat echilibrul lor emotional risca sa aiba de suferit. Copiii au nevoie ca, pe cat posibil, in pauzele dintre ore si dupa orele online sa fie implicati in activitati fizice, concrete, in lumea „offline”. De aceea, este bine sa ii incurajam pe copii sa nu isi petreaca pauzele dintre ore navigand pe internet, ci sa se ridice de la birou si sa faca putina miscare, sa se relaxeze sau sa aiba o conversatie scurta cu o persoana apropiata.

Comunicarea dintre parinti si copii
Atentia si interactiunea cu parintii sunt factorii principali care ajuta mentinerea sanatatii emotionale a copiilor. Cu cat situatiile prin care trec sunt mai stresante, cu atat copiii au mai multa nevoie de conexiune emotionala cu parintii. Aceasta nevoie se poate manifesta prin cereri de ajutor la teme, prin intreruperi frecvente cand parintele lucreaza de acasa sau prin izbucniri de furie sau frustrare. Este cu atat mai important ca in acest context parintii sa incerce sa isi pastreze rabdarea si calmul, sa nu ia comportamentul copilului personal si sa isi aminteasca faptul ca in spatele comportamentelor dificile se afla nevoi emotionale ale copiilor.

Stil de viata sanatos: alimentatie echilibrata, somn suficient, miscare fizica zilnica
Fara aceste trei componente esentiale, echilibrul emotional al copiilor si adultilor va avea de suferit.




Comunicarea dintre cadrele didactice si elevi.
Cadrele didactice pot dedica 10-15 minute in fiecare zi comunicarii cu elevii despre subiecte legate de starea lor emotionala. De asemenea, cadrele didactice ii pot incuraja pe copii sa faca miscare dupa ore sau sa incheie orele cu un minut sau doua de relaxare (exercitii de respiratie sau mindulfulness).
Implicarea cat mai activa a copiilor in lectii.
Pe cat posibil, este bine ca profesorii sa incerce sa ii implice cat mai mult pe copii in lectii si sa evite prezentarile lungi, in care copiii trebuie doar sa asculte. Intrebarile si exercitiile scurte in timpul predarii sunt modalitati prin care copiii pot ramane implicati in lectii si prin care poate fi evitata monotonia, care afecteaza negativ echilibrul emotional al copiilor.

Cluburi scolare online.
Cadrele didactice care au timpul si resursele necesare pot organiza pentru copii cluburi scolare online, bazate pe interesele extrascolare ale copiilor. Poate fi vorba de scriere creativa, activitati artistice, abilitati de comunicare sau leadership. Asemenea cluburi le pot oferi copiilor ocazia de a interactiona in afara lectiilor online, de a invata lucruri care ii intereseaza si de a-i mentine implicati in proiecte interesante.
Inca din primul moment in care mi-am simtit elevii frustrati de faptul ca nu ne putem intalni la scoala, ca totul se desfasoara dincolo de ecranul rece al unui calculator, am incercat sa gasesc diferite modalitati prin care sa micsorez distanta care se instalase, fara voia noastra, intre noi, dar si sa le canalizez atentia spre lucruri constructive, departandu-i in felul acesta de emotiile negative generate de tot ceea ce se vehicula in jurul nostru si, implicit, al lor...
Inca din anul scolar 2019- 2020 am incheiat un Parteneriat educational inter-institutional cu Scoala Sanatoriala Busteni ( inv. Mariana Lavric) intitulat ,,Culorile prieteniei''.

OBIECTIVELE PROIECTULUI
- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors


,, Ceea ce vom semăna
în sufletele copiilor,
aceea vom culege la urmă.''
Vazghen Gabrielian
În această perioadă mai mult ca oricând noi, profesorii, încercăm să identificam cele mai eficiente metode de predare și consolidare a continuturilor educaționale, cu sau fără ajutorul tehnologiei, astfel încat să asigurăm tuturor elevilor șanse egale la educație.
În acest demers de a transmite conținuturile educaționale elevilor în timp cât mai scurt și într- un mod cât mai ușor, tot mai mulți dintre noi tindem să minimalizăm importanța învățării socio-emoționale sau a unui ,,alt mod de a fi inteligent'' conform afirmatiilor lui Daniel Goleman(1995). Tot el spunea că, intru în sens foarte real, avem două minți: una care gândește și una care simte.
Învățarea socio- emoțională este procesul prin care copiii și adulții dobândesc cunoștințele, atitudinile și abilitățile necesare pentru a-și înțelege și gestiona emoțiile pentru a-și atinge obiectivele, pentru a se adapta situațiilor cotidiene și pentru a interacționa cu alte persoane într-un mod sănătos.


- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
-
BUY THIS BOOK
(from $5.39+) -
BUY THIS BOOK
(from $5.39+) - DOWNLOAD
- LIKE
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- Report
-
BUY
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem
COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!