Mijlocirea Maicii Domnului este o taină care are loc atât în persoana Fecioarei Maria, cât și în Biserică. În comunitatea credincioșilor, cât și în fiecare om în parte „au loc nașterea duhovnicească a lui Dumnezeu și prelungirea întrupării Lui, care fac ca atât Biserica, cât și fiecare creștin să dețină ărintr-o asemănătoare și identitatea mistică locul Preasfintei dimensiuni a lui Dumnezeu  și prelungirea întrupării lui.

    Atât în timpul vieții pământești, cât mai ales după adormirea sa, Fecioara Maria a intervenit permanent în rugăciune pentru necazurile, nevoile și păcatele oamenilor, cu o atitudine de compasiune, înțelegere și dragoste fără termen de comparație printre fiii oameni. De aceea „Sfânta Fecioară a câștigat repede și intens inimile oamenilor, prin curățenia, frumusețea și eficacitatea cultului și apoi prin prestigiul și baza doctrinară pe care le-au dat sinoadele III și IV ecumenice și teologia bizantină ulterioară”, scria părintele Ioan G. Coman.

    Mijlocirea Maicii Domnului cuprinde posibilitatea de a reprezenta plenar Biserica, lumea celor vii și lumea celor adormiți, mai ales că acum „mijlocirea Fecioarei șui a sfinților are loc dincolo de moarte”. „Pentru Biserica Ortodoxă, mijlocirea Fecioarei și a sfinților nu se adaugă mijlocii lui Hristos, ci se inserează în interiorul acesteia”, afirma Alexis Kniazev. Teologia ortodoxă nu o speță pe Maica Domnului „împreună-Răscumpărătoare”, deoarece mijlocirea ei are loc în interiorul mijlocirii unice a lui Iisus Hristos („Căci unul este  Dumnezeu, unul este și Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni: omul Hristos Iisus” - I Tim. 2, 5).

    În termeni teologici, cinstirea pe care o dăm celei mai sfinte dintre femeile se numește „supravenerare” sau „hiperdoulie” spre deosebire de cinstirea dată sfinților: „doulie” sau „venerare” (cinstire).

    Formele de exprimare ale cultului Maicii Domnului sunt multiple. Dintre ele amintim: a. instituirea de sărbători sau zile specifice din cursul anului bisericesc consacrate pomenirii și cinstirii ei deosebite, b. slujbe speciale, cântări și rugăciuni deosebite, predici; c. zidirea de Biserici în cinstea ei; d. zugrăvirea de icone. Cum vedem din arcul anului liturgic, Biserica a elaborat cea mai vastă biografie teologică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de la Nașterea sa până la Adormirea și mutarea la cer, folosește la maxim toate elementele tradiționale într-o admirabilă conexiune istorică și teologică, purificându-le ale tuturor elementelor literaturii mariologice fabuloase.

    Temeiul cinstirii Maicii Domnului ca Mijlocitoare „stă deopotrivă în fapt obiectiv al alegerilor ei de către Dumnezeu pentru a avea un rol unic în iconomia mântuirii lumii, dar și în demnitatea și valoarea ei personală, în calități și virtuțile și fără mare”.

    Cultul Maicii Domnului ia amploare în Biserica apuseană cu secolul la VI-lea. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului era amintită de episopul Grigorie din Tours († 594) în lucrarea Tratat despre minuni.  În timpul papei Grigorie (590-604) Adormirea era serbată pe 15 august, iar papa Sergiu I (687-701) a adăugatăciuni speciale pentru cultul marian. În Răsărit, părinții și scriitorii bisericești au alcătuit o serie de scrieri și tratate, omilii și imne, punând bazele unei literaturi cultice referitoare la rolul și persoana Maicii Domnului (Ioan Damaschin, Gherman al Constantinopolului, Teodor Studitul, Andrei de Creta etc.).

    Rolul Fecioarei Maria ca Maică a lui Dumnezeu în actul Întrupării a avut o dublă semnificație: pe de o parte ea să încadrat în continuitatea neamului omenesc – Fiul ei este, așa cum se desprinde din ambele genealogii biblice, din semința lui David, adunând în sine toate neamurile lui David, adunând în sine toate neamurile lui David, adunând în sine toate neamurile lui David, adunând toate lui David în sinea lui David. Fiul ei este „Noul Adam”, al „doilea Adam”, iar Maria simbolizează „luceafărul ce vestește răsăritul”, „zorii zilei cele de taină” (ambele expresii sunt cuprinse). în Imnul Acatist).

    Maica Domnului, ca Maică a Bisericii, a „Trupului al lui Hristos, ... adică Biserica” (Col. 1, 24), este legătura unei genealogii duble între neamului omenesc și Dumnezeu. Pe de o parte, vorbim de o genealogie biologică, de la Adam la Hristos și până la ultimul om care se va naște pe pământ. vândut, a luat pâine, și, mulțumind, a frânt și a zis: Luați, mâncați; acesta este trupul Meu care se frange pentru voi. Asemenea și paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. This să faceți ori de câte ori veți bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni” - I Cor. 11, 23-26). Astfel, Maica Domnului devine și Maica tuturor celor ce cred în Fiul ei și se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui. Trupului Fiului ei, cu Trupul Bisericii, ale felului mădulare sunt toți oamenii credincioși. „Ca mijlocitoare, Maria se comportă ca o mamă. Ea este Maica lui Hristos, dar este și Maica credincioșilor”, scria Alexis Kniazev.

    Ea unește două planuri ontologice diferite prin mijlocirea ei. „Maica după trup a Fiului lui Dumnezeu a făcut om devine Maica prin înfiere a celor pentru care Hristos a murit și pe care, prin această moarte, a făcut frații săi – spus fiii adoptivi ai Tatălui său”, un alt teolog. Liantul mijlocirii Maicii Domnului este Duhul Sfânt, așa „care a făcut ca Fiul lui Dumnezeu să devină om în pântecele Mariei” și femei similare care „prefață în timpul acestei taine (Euharistia, nn) sfintele daruri în Trupul și în Sângele aceluiași Fiu al lui Dumnezeu, născut din acest timp”. Duhul Sfânt creează „o identitate ontologică între Maica Domnului trup și Biserică, Trup al lui Hristos”. Maica Domnului, Euharistia și Biserica au parte de aceeași ființă. Paul Evdokimov afirma că „dându-și trupul său lui Hristos, Maica este de un sânge cu el, ... în trupul ei cel dăruit lui Hristos toți oamenii au devenit părtași la firea dumnezeiască a Cuvântului.

    „Taina Mariei este exact taina Bisericii”, scria părintele George Florovsky. Ea este Mater Ecclesiae este Virgo Mater, ambele sunt rugoase ( orante ) pentru cei care care care le dau naștere Vieții celei Noi în Hristos. Nu trebuie să uite că în teologia ortodoxă puterea deosebită a mijlocirii se întemeiază pe calitatea Mariei de Maică a lui Dumnezeu și nu pe virtuțile sau neprihănirea ei, care sunt doar consecințe ale primului aspect.

    Calitatea de mijlocitoare între cer și pământ a Maicii Domnului nu este o calitate pe care o atribuie mintea omenească sub văpaia simțământului religios, nu este o înflăcărare a imaginației religioase, ci este o taină hotărâtă de sus, pe care o constatăm cu supunerea și o credință cu putere. Ca și Pururea Fecioria și maternitatea divină, tot astfel și calitatea de mijlocitoare a Maicii lui Dumnezeu sunt lucruri inalienabile, sunt calități pe care Sfânta Fecioară le-a avut pe pământ și pe care le are de-a pururea și în ceruri. Ea este floarea nestricăciunii, ea este ușa mântuirii.