Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un poet poate fi mai bun decât sine însuși sau mai slab decât sine însuși. (Nichita Stănescu)

Autorii poeziilor:

Gâscă Raisa

Groza Gabriela

Guțanu Cristina

Briceag Daniela 

Negară Marina

Levițchi Emilia

Chibercea Valeria

Graur Reghina-Victoria

Andronic Valeriu

Odajiu Daniel

Ciumaș Ilona

Lungu Valeria

Țîpu Tatiana

            Insula de vis

Închid ochii, văd iarba de un verde coagulat închis,

Nemărginita plajă de vis,

Oceanul strălucind,

Nuanțe aprige- roșu african aprins.

Tenerife, Seychelles, Bali- un vis 

  Sus în bejul sidefiat al muntilor,

 Jos în coamele palmierilor,

 Înconjurat de arbori de pecan,

  Pe nisipul fierbinte saharian.

Ape în culori de turcoaz deschis,

Pe care câte un yaht de lux extins,

Raci, oysters, creveti,

Pe malul plajei rânduiti,

De cină stau gata pregătiti.

                   ( Gâscă Raisa)

(Gabriela Groza)

                     Florile

 Mirosul florilor ce dorm, 

Mirosul lor îmbătător,

Mângâiate chiar de soare 

Și udate de o ploaie. 

                                           Prin culorile frumoase, 

                                           Și aspectul elegant, 

                                           Fac ca totul să dispară, 

                                           Doar natura să apară..

Zi de zi, o floare vede, 

Alte flori și iarbă verde, 

Zi de zi, mirosul lor, 

Devine mai, îmbătător.              

Trandafirul floare mică

Trandafir - o floare mică,

Gingașă și luminoasă 

E iubit de toată lumea.

Trandafiri de pe coline 

Își deschid floarea frumoasă,

Să ne bucure pe noi 

Cu petalele lor fine.

Dar cu spinii săi micuți 

Apărare vrea să-și țină

Și încet se distanțează ,

Ca să nu fie rănit. 

Dar iubit, el  vrea mai mult,

Trandafirul floare mică,

Ce împarte bucurie.

    (Guțanu Cristina)

Mama

În ochii ei și luna strălucește,

Iar vocea-i iceberguri topește. 

O lume întreagă o iubește,

Atunci când mândru ea zâmbește. 

                                             Precum o stea ea luminează, 

                                 Și pe copilul său veghează, 

                                 Legănând în ale sale brațe grele

                                 Un suflet tânăr și păzit de rele. 

E o flacără aprinsă-n întuneric,

Ce încălzește cu al său cuvânt.

Ea e mamă, e un om sfânt, 

Cu-o inimă mare și-un chip mic.

        (Briceag Daniela)

Rubinul

Rubinul roșu, fermecat,

La fel de dur și valoros,

Se simte foarte remarcat,

Căci este unul prețios.

Un mineral, crescut sintetic,

De multe ori cristalizat,

Privești la el, căci e patetic,

Un corp solid, condimentat.

Mai sunt și alte pietre prețioase,

Însă rubinul e un rege printre ei,

La fel de roșu ca lavele vâscoase,

La fel de valoros și scump pentru plebei.

                                                            Negară Marina

 (Levițchi Emilia)

Trandafirul

Mândru crește în grădină,

Trandafir roșu-închis,

Sub o rază de lumină

C-un parfum de nedescris.

                       Cu ale lui gingașe petale,

                       Cu tulpina înțepătoare,

                       E regele florilor,

                       Plin de roua zorilor.

Blând stă, mângâiat de soare,

Cu străjeri în preajmă, spinii,

Este al iubirii floare,

Și frumusețea grădinii.                            

Pisoiul 

Trece un domn galant,

Cu o privire misterioasă. 

Are un aer nonșalant,

Și o față caraghioasă. 

                                Îl privesc toate cu plăcere:

                                Ființe roșii, negre, albe,

                                Însă în jurul lui e tăcere,

                                În gând își rostesc jalbe. 

Ochii verzi ca de jad,

Caută neîncetat, 

Și picioarele cu greutate cad, 

Își dă seama că e cercetat.

                             Așteaptă să ajungă străina îndată,

                             Însă stă toată ziua ca un strigoi.

                             Iar această ființă ciudată,

                             E mândrul pisoi.

                                                                      ( Chibercea Valeria)

Lumina se absoare de nouri cu zor, 

 Apa evaporată e în strânsă căptușeală,

Totul se constrânge înăuntru, în nor,

 Picăturile-i de-apoi provoacă umezeală. 

                                       Cirrus, altocumulus și stratus, 

                                       La înălțime întrecându-se rapid,

                                       De o mișcare deviantă s-au sedus, 

                                       Trecând treptat și mai departe-n vid.

Nourii...

Pe cerul albastru, cristalin,

Niciun nor pufos nu se mai vede,

De deasupra Pământului ei provin, 

Caută cerul întreg ca să-l posede.

                                     În înaltul acoperit, asupra lor, 

                                     Cântă ademenitor îngerii în cor

                                     Dincolo de ei, iată tărâmul aurit, 

                                     Peste el domnește Marele Conducător.

 (Graur Reghina-Victoria)